În articolul de față ne propunem să analizăm următoarea chestiune: ce se întâmplă cu cheltuielile de judecată Cheltuieli de judecată Cheltuielile pe care le presupune un proces (e.g. taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, onorariu expert etc) în procesele care au ca obiect o plângere contravențională dacă intimatul (pârâtul) recunoaște pretențiile contestatorului (reclamantului)?
Mai întâi, se cuvine să menționăm că plângerea contravențională reprezintă modalitatea prin care se contestă legalitatea unui proces-verbal de contravenție.
Este bine-cunoscut faptul că, de regulă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată pe care a fost nevoită să le efectueze.
În acest sens, trebuie să menționăm că dispozițiile Codului de procedură civilă instituie și o excepție de la regula de mai sus. Mai exact, pârâtul care recunoaște pretențiile reclamantului (la primul termen la care părțile sunt legal citate) va fi exonerat (scutit) de la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
În acest context, se pune întrebarea în ce măsură se aplică excepția de mai sus în procesele care au ca obiect o plângere contravențională.
Alături de alte opinii doctrinare (V. M. Ciobanu, M. Nicolae în Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat), considerăm că rațiunea excepției anterior expuse se regăsește doar în situațiile în care dreptul pretins poate fi realizat și fără exercitarea unei acțiuni civile, sens în care, pentru evitarea grevării instanțelor de judecată cu un proces îndelungat, titularul dreptului (reclamantul) este încurajat să-l pună mai întâi în întârziere pe titularul obligației corelative (pârâtul), iar acesta din urmă este încurajat să recunoască pretențiile fiind recompensat prin faptul că nu va mai fi obligat să plătească reclamantului cheltuielile de judecată.
În același timp, art. 1522 din Codul civil stabilește că Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.
Or, în materie contravențională, o astfel de opțiune nu există, deoarece autoritatea publică ce a întocmit procesul-verbal atacat nu poate să revoce/retragă/anuleze procesul – verbal pe care l-a emis, astfel încât dreptul pretins (anularea procesului-verbal constatator al contravenției) nu se poate realiza decât pe calea unei acțiuni civile. Altfel spus, odată întocmit și comunicat către contravenient, un proces-verbal de contravenție nu mai poate fi anulat decât de instanța de judecată competentă.
În acest context, ar fi inechitabil ca reclamantul să nu-și poată recupera cheltuielile pe care a fost obligat să le facă (spre exemplu: cheltuielile de deplasare la instanță, onorariul avocatului ș.a.).
Pe de altă parte, considerăm că recuperarea, în această situație, a cheltuielilor de judecată reprezintă una dintre aplicările concrete ale principiului restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum) sau al repunerii în situaţia anterioară, potrivit căruia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Concluzionând, opinăm în sensul că organul constatator va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată chiar dacă a recunoscut pretențiile contravenientului la primul termen de judecată Termen de judecată Denumit în mod neoficial și înfățișare, reprezintă data fixată de instanță pentru desfășurarea ședinței de judecată la care părțile sunt legal citate.
