Este legal ca instanța să stabilească o pensie de întreținere?

Potrivit dispozițiilor legale, ca regulă, întreținerea datorată trebuie executată în natură.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că îi oferi persoanei căreia îi datorezi întreținere toate bunurile și serviciile necesare traiului și, după caz, îi asiguri cheltuielile pentru educare, învățătură și pregătire profesională.

Să luăm exemplul concret al părinților care datorează întreținere copilului lor. Cu titlu exemplificativ, arătăm că aceștia îi vor asigura copilului mâncare, produse de igienă, haine, dar și o locuință încălzită corespunzător, racordată la electricitate și apă curentă, îl vor spăla, îmbrăca, hrăni, îi vor asigura accesul la servicii medicale în caz de nevoie, îl vor înscrie la formele de învățământ preșcolar, școlar, liceal ș.a.m.d.

Cu toate acestea, în cazuri de divorț Divorț Modalitate prin care o căsătorie este desfăcută; divorțul poate avea loc pe cale administrativă, prin procedură notarială sau pe cale judiciară sau în situația în care cei doi părinți se despart, iar copilul este încredințat spre a locui cu un părinte, celuilalt părinte îi va reveni obligația de a asigura întreținerea copilului prin plata unei sume lunare cu titlu de pensie de întreținere sau, așa cum e cunoscută popular, pensie alimentară.

O întrebare frecvent adresată este dacă este legal ca judecătorul să stablească un cuantum al pensiei de întreținere, atât timp cât legea prevede că regula e că întreținerea se datorează în natură?

Pentru a răspunde la această întrebare, propun un exercițiu de imaginație, pentru a ne transpune direct în situația descrisă mai sus. Copilul nu mai locuiește cu tine, copilul locuiește cu celălalt părinte. Cu toate acestea, e indubitabil că îi datorezi în continuare întreținere cu tot ceea ce presupune ea.

În acest caz, nelocuind împreună, cum ai putea executa întreținerea în natură? Cum ai putea asigura copilului o locuință încălzită, electricitate, apă curentă, mâncare gătită potrivit vârstei copilului, cum îl mai speli, schimbi, îmbraci ș.a.m.d.?

Pentru că, așa cum am văzut deja, întreținerea unui copil (și a unei persoane în general) nu se limitează la cumpărarea unor produse și atât. Copilul nu va avea nevoie în fiecare lună de noi haine. Dar cu certitudine va avea nevoie în fiecare zi de o locuință curată, mobilată, încălzită, racordată la electricitate și apă curentă, va avea nevoie să-i fie spălate hainele etc.

În acest context, este lesne de înțeles de ce nu se poate executa în natură întreținerea datorată de părintele care nu locuiește cu copilul, ci numai prin plata unei pensii lunare de întreținere, care se calculează în funcție de venituri și de numărul copiilor.

Pe de altă parte, există state care au rezolvat aceste diferende între foștii parteneri care au de întreținut un copil (sau mai mulți) prin ajustarea legislației la realitățile economico-sociale din prezent și în raport cu dreptul și nevoia copilului de a petrece un timp egal cu fiecare dintre cei doi părinți, reglementând noțiunea de „domiciliu alternant”.

Acest lucru presupune ca locuința copilului să alterneze între locuința mamei și locuința tatălui (spre exemplu, câte două săptămâni la mamă, urmate de alte două săptămâni la tată).

În acest mod, copilul va putea păstra legătura în mod egal cu ambii părinți, iar între foștii parteneri nu se va mai pune problema întreținerii copilului în ceea ce privește cheltuielile curente (mâncare, locuință, utilități etc), ci doar, eventual, cheltuielile mai mari (cum ar fi costurile unei grădinițe private ori suportarea cheltuielilor unor investigații medicale, pe care părinții le pot împărți la doi).

Astfel, în state precum Canada sau țările scandinave, copiii sunt încredințați spre a locui numai cu unul dintre părinți (cu stabilirea corelativă a unui program de vizită pentru celălalt părinte) numai în cazuri excepționale, de abuz, violență și alte situații similare, în majoritatea cazurilor optându-se pentru domiciliul alternant.

Cu toate acestea, legislația de la acest moment din România nu prevede această noțiune a domiciliului alternant, copiii fiind în continuare încredințați spre a locui numai cu unul dintre părinți.

În acest context, o posibilă soluție ar putea fi stabilirea unui program de vizită mai extins pentru celălalt părinte, modalitate prin care s-ar putea ajunge la o divizare egală a timpului pe care copilul îl petrece cu fiecare dintre cei doi părinți. Însă, cât timp nu va exista o reglementare expresă în acest sens, puține instanțe vor ieși din tiparul deja trasat al jurisprudenței înrădăcinate.